Hagi, blocat de Lucescu

Redactor:
Cezar Uricec
Hagi, blocat de Lucescu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Furtună în curtea grupării Cim Bom după umilința suferită duminică chiar pe „Ali Sami Yen“, 2-5 cu codașa Kocaelispor. Ședințe, proteste ale fanilor, măsuri radicale promise de bașkanii turci, demiterea lui Skibbe. Și o variantă: Gică Hagi. Acesta însă a preferat să decline oferta turcilor.

Gică Hagi a fost, întâmplător sau nu, prezent duminică seară la Istanbul. Pentru un turneu de meciuri amicale cu o echipă a academiei sale de fotbal. „I love you Hagi!“, au scandat suporterii în timpul și la finalul meciului, forțându-i practic pe oficialii Galatei să-l cheme la masa negocierilor pe fostul fotbalist român. Lucru care s-a și întâmplat.

Antrenor pentru 13 meciuri

În mod normal, fostul jucător și antrenor al Galatei nu putea să refuze această oportunitate de a reintra în circuit. „Te vrem antrenor până la finalul sezonului (n.r. – ultimele 13 etape), apoi vom vedea ce va fi…“, i-au transmis turcii lui Hagi, cunoscut ca un adept al proiectelor pe termen lung. În acest moment, discuțiile s-au împotmolit, mai ales că nici salariul cerut de tehnicianul român nu a coincis cu ceea ce poate oferi Galatasaray.

Korkmaz acum, Lucescu din vară

Motivul pentru care lui Gică Hagi nu i-a fost propus decât un post de interimar este legat de planurile de viitor ale turcilor. Mircea Lucescu este considerat de mult timp tehnicianul ideal pentru galben-roșii, însă acum era imposibil de adus de la Șahtior Donețk. Mult mai ușor va fi însă la vară, când președintele Adnan Polat va discuta din nou cu „Il Luce“ despre o revenire pe malurile Bosforului. Refuzul lui Hagi i-a determinat pe bașkani să aleagă varianta Bulent Korkmaz, care a și semnat ieri un contract cu Galatasaray. Fost jucător al turcilor, pentru Korkmaz nu va fi o problemă să se retragă în vară pentru a-i face loc lui Lucescu.

Hagi: „Nu e momentul să revin acum“

Fostul internațional român a confirmat voalat faptul că s-a aflat la un pas de o revenire pe banca lui Galatasaray. „Sunt dispus să mă întorc, dar acum nu este momentul. În rest, nu am nimic de spus. Eu doar mă aflu aici cu copiii, nu trebuie să existe speculații“, au fost singurele declarații ale lui Gică Hagi, care și-a exprimat în schimb încrederea în noul tehnician al Galatei, fostul său coechipier Bulent Korkmaz.

1 sezon, 2004-2005, a antrenat Gheorghe Hagi pe Galatasaray, cu care a cucerit Cupa Turciei

2 sezoane a antrenat Mircea Lucescu pe Galata, între 2000 și 2002, cucerind un titlu de campioană și Supercupa Europei

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Pescobar, jefuit când se afla în Germania, la EURO 2024. Imagini halucinante cu hoţul în casa lui Paul Nicolau. FOTO şi VIDEO
Pescobar, jefuit când se afla în Germania, la EURO 2024. Imagini halucinante cu hoţul în casa lui Paul Nicolau. FOTO…
Cluburile din SuperLigă care au ignorat complet marea victorie a României de la EURO 2024: niciun mesaj!
Cluburile din SuperLigă care au ignorat complet marea victorie a României de la EURO 2024: niciun mesaj!
Irinel Columbeanu și Irinuca, interviul anului pentru WOWbiz.ro. Detalii emoționante din culisele revederii de la aeroport
Irinel Columbeanu și Irinuca, interviul anului pentru WOWbiz.ro. Detalii emoționante din culisele revederii de la aeroport
Imagini de colecție cu jucătorii României, alături de partenerele lor. Au sărbătorit alături de fotbaliști, în tribune
Imagini de colecție cu jucătorii României, alături de partenerele lor. Au sărbătorit alături de fotbaliști, în tribune
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
⚽IMAGINI BOMBĂ cu iubitele jucătorilor de la Națională! Cu cine se iubesc Dennis Man, Drăgușin sau Andrei Burcă. Nu s-au uitat la oricine. Una e avocată, alta e arhitectă ❤️💛💙
⚽IMAGINI BOMBĂ cu iubitele jucătorilor de la Națională! Cu cine se iubesc Dennis Man, Drăgușin sau Andrei Burcă. Nu s-au…
BANCUL ZILEI. Coafeza către clientă: - Care e ocazia, iubita? Nuntă, botez, iubit nou?
BANCUL ZILEI. Coafeza către clientă: - Care e ocazia, iubita? Nuntă, botez, iubit nou?
Toată ţara, sub avertizări cod galben şi portocaliu de caniculă azi şi mâine. Vom resimţi temperaturi de peste 40 de grade Celsius
Toată ţara, sub avertizări cod galben şi portocaliu de caniculă azi şi mâine. Vom resimţi temperaturi de peste 40 de…
Pământul a primit UN MESAJ din spațiul interstelar, de la 24 miliarde de kilometri depărtare
Pământul a primit UN MESAJ din spațiul interstelar, de la 24 miliarde de kilometri depărtare
Fiica cea mare a milionarului Cristi Borcea a împlinit 21 de ani. Imagini rare cu Melissa. Transformare spectaculoasă!
Fiica cea mare a milionarului Cristi Borcea a împlinit 21 de ani. Imagini rare cu Melissa. Transformare spectaculoasă!
BREAKING | Andrei Muraru a murit într-un accident cumplit de motocicletă 😢
BREAKING | Andrei Muraru a murit într-un accident cumplit de motocicletă 😢
Românii își IAU BANII ÎNAPOI. Noua regulă din 2024. Plata e imediată
Românii își IAU BANII ÎNAPOI. Noua regulă din 2024. Plata e imediată
"Au murit într-o secundă!" Au apărut imaginile de pe camerele de supraveghere cu accidentul în care au pierit Mihaela și…
Cele mai 'bunese' iubite de fotbaliști de la Euro 2024. Pe ce loc sunt româncele
Cele mai 'bunese' iubite de fotbaliști de la Euro 2024. Pe ce loc sunt româncele
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Emma Răducanu repetă marea greșeală a lui Halep: britanica tocmai a dat cu piciorul la o șansă imensă
Emma Răducanu repetă marea greșeală a lui Halep: britanica tocmai a dat cu piciorul la o șansă imensă
România s-a calificat la Campionatul European de baschet feminin 3x3 - FIBA 3x3 Europe Cup
România s-a calificat la Campionatul European de baschet feminin 3x3 - FIBA 3x3 Europe Cup
Echipamente obligatorii pe toate mașinile din România. Ce pățesc șoferii care nu le au?
Echipamente obligatorii pe toate mașinile din România. Ce pățesc șoferii care nu le au?
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata i-a plătit cu vârf și îndesat
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata i-a plătit cu vârf și…
×